La toate marcile auto, indiferent de model, putem avea surpriza neplacută ca unul sau mai multe arcuri sa se rupă. Sunt multiple cauze pentru aceste probleme: o greutate prea mare a mașinii prin încărcare peste masa maximă autorizată, anumite șocuri pe care arcurile le suportă, coroziune care atacă materialul din care este fabricat arcul sau pur și simplu o uzură în timp.
Arc rupt BMW e60
În cazul nostru, este vorba de un BMW Seria 5, a cincea generație E60 – E61, care a venit cu ambele arcuri de pe puntea față, rupte.
Arcurile se pot rupe la capete, la primele spire și pot rămâne poziționate cât de cât corect, încât mașina mai poate rula o perioadă până la remedierea în service.
Arcurile se pot rupe și spre zona de mijloc. În cazul clientului nostru, arcurile s-au rupt mai departe de primele spire și au sărit de pe poziție. A rezultat faptul că garda la sol a scăzut foarte mult.
Acest BMW a ajuns în situația în care putea vira greu pentru că roțile atingeau aripile și carenajele de protectie. Ca să protejăm mașina, am ales să utilizăm aceste dispozitive cu roțile și să o transportăm până la elevator. După ce mașina a fost ridicată, au fost demontate roțile față și am reușit să constatăm daunele provocate de arcurile rupte.
Unul din arcuri era orientat spre anvelopă și exista riscul de explozie. Anvelopa a fost deteriorată, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos.
Montare arcuri și amortizoare noi
A urmat partea de manoperă, s-au demontat brațele față ale mașinii și în stânga jos puteți vedea arcurile și amortizoarele vechi. Clientul nostru a ales un set nou de arcuri și tampoane, originale BMW, dar și amortizoare noi, după cum puteți vedea în dreapta jos.
Rezultatul final a fost unul bun, service-ul nostru este cunoscut pentru faptul că se lucrează cu atenție la detalii, montarea noului kit a evoluat fără probleme și poziția nouă a mașinii poate fi observată în imagine. Dupa ce BMW-ul va rula cațiva kilometri, poziția roților și garda la sol se vor stabiliza. Ulterior s-a făcut și un reglaj de direcție.
RVB Service Pro este un service multimarcă; pentru probleme legate de arc rupt BMW, alte arcuri rupte sau alte probleme tehnice ale mașinii, nu ezitați să ne contactați.